Traian Băsescu a fost externat din spitalul din Bruxelles. Familia fostului președinte se mută din vila de protocol

de: Emanuela Pana
30 03. 2022

Maria Băsescu, soția fostului președinte al României, a anunțat că Traian Băsescu a fost externat din spitalul din Bruxelles, dar și că familia sa a început deja pregătirile pentru a se muta din vila de protocol, după ce soțul ei și-a pierdut acest drept odată cu decizia definitivă a instanței, potrivit căreia Băsescu a colaborat cu Securitatea. Miercuri dimineață, mai mulți muncitori au ajuns la vila RA-APPS pentru a o ajuta pe soția fostului șef de stat cu pregătirile.

Traian Băsescu a fost externat din spital

UPDATE 16:44 Traian Băsescu a spus pentru România Tv că se simte bine, însă nu a dorit să dea mai multe informaţii. După externare, fostul președinte al României trebuie să urmeze un tratament medical.

Între timp, la Bucureşti, soţia fostului preşedinte a început să îşi mute lucrurile din casa din Gogol.

„Nu e prima oară când ne mutăm, deci nu ne este aşa greu. Nu ştiu unde o să mergem, o să vedem. Fetele vin să mai aducă o pâine, o pizza. Bine, nu mănânc eu pizza de obicei, dar acum…Nu se ştie dacă Traian o să vină în ţară sau o să rămână la Bruxelles, depinde de starea de sănătate. Are probleme şi la plămâni, şi la inimă.”, a spus Maria Băsescu reporterilor România TV.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Traian Băsescu s-a externat în această dimineață din spitalul de la Bruxelles, potrivit anunțului făcut de soția sa, Maria Băsescu. Totodată, mai mulți muncitori au ajuns la vila de protocol în care locuiește familia Băsescu, pentru a o ajuta pe soția fostului președinte cu pregătirile.

Maria Băsescu a declarat, de asemenea, că este foarte supărată în legătură cu decizia de a părăsi vila RA-APPS, întrucât s-a mutat de prea multe ori din locuinţele în care a stat.

În cursul zilei de astăzi, urmează să meargă acolo şi cele două fete ale cuplului, Ioana şi Elena, pentru a o ajuta pe Maria Băsescu cu mutarea.

„Am vorbit acum 10 minute, s-a externat. Şi acum încep împachetările. M-am mutat de foarte multe ori, să ştiţi! Casa asta cred ca e a noua casă în care m-am mutat. M-am mutat de foarte multe ori. Aşa că încă o mutare în plus“, a declarat Maria Băsescu în dimineața zilei de miercuri.

Ieri, soția lui Băsescu confirma, la RTV, că bărbatul a fost internat la spitalul din Bruxelles, acolo unde a ajuns de urgenţă săptămâna trecută. Din informațiile ce se cunosc până acum reiese că fostul președinte al României ar fi avut probleme cardiace.

Citește și: Traian Băsescu are 60 de zile la dispoziție să părăsească vila RA-APPS în care locuiește. Decizia vine după sentința ÎCCJ

Cum se simte fostul președinte

Apropiații săi de la Parlamentul European au afirmat, potrivit antena3.ro, că starea de sănătate a lui Traian Băsescu este mult mai bună acum, comparativ cu săptămâna trecută.

Mai mult, colaboratorii săi spun că este posibil ca acesta să apară la Parlamentul European, întrucât Tăsescu este un europarlamentar activ, care nu a stat niciodată departe de holurile clădirii. Prin urmare, există o posibilitate ca acesta să își facă apariția chiar de azi la birou.

Reamintim că, în urmă cu o săptămână, politicianul a fost la Spitalul Militar pentru niște investigații. Luni, Băsescu a a plecat la Bruxelles, iar miercuri, când a primit sentința instanței de colaborare cu Securitatea, i s-a făcut rău pe holul Parlamentului European.